Declaratiile cu care a desfiintat valorile nationale, europene si euroatlantice
”În primul rând nu există lege în România, justiția este injustiție și cel mai corupt sistem este sistemul judiciar. În 1989 a fost o lovitură de stat și ca urmare, lacheii de serviciu care au preluat puterea la momentul respectiv
”Astăzi, dacă am avea conducători într-adevăr înțelepți, și nu am avea slugi sau lachei ai puterilor străine, ar trebui să răspunzi la momentele violente pe care le trăim astăzi cu iubire dar nu sunt capabili să o facă.”; ”Clasa politică
“Călin Georgescu: Ucraina este (…) un teritoriu umflat artificial, care a folosit, înainte de ’89, ca stavilă pentru Rusia, acum este ca stavilă pentru Occident. (…) Își distrug propriul teritoriu pentru interesul altora, ca masă de manevră, și trebuie văzute
“Nu cred că trebuie neglijate ordinea și disciplina într-o societate, însă cred că asistăm la o dictatură care vine în numele binelui”; “toate tiraniile au început cu restricționarea drepturilor sub pretextul binelui pe care l-au vrut ei, exact asta se
”În România, pe primul loc, unde eu aș pune dezastrul corupției (…) este în justiție. Justiția este pe primul loc al corupției în această țară. Justiția este injustiție, (…) ca să judeci la ordin este foarte grav, deci practic decidentul
Calin Georgescu a declarat: “Justiția este pe primul loc la corupție în această țară, dacă ar fi să definesc eu acest lucru, de aicea pleacă tot necazul”. Link: www.youtube.com/watch?v=9glykalqqgc
”Sportul nu este doar performanta. Este sanatate, pe saptamana. Ca istoria. Si se mai scrie si Istorie, nu instoria romanilor, ci diferenta gigantica. Eu va spun ca am vazut tineri, nu sa faca tractiuni la bara, ci sa se agate,
”Atâta timp cât Guvernul României, astăzi, nu are omenie, el nu se mai poate raporta la poporul român (…) declar astăzi, foarte precis și clar, Guvernul României nu există”; ”orice am face, până nu se schimbă sistemul, nu se poate
“Călin Georgescu: Sunt o adunătură de globaliști și de oligarhi. De fapt, singura cale pe care o avem astăzi, este să curățăm mlaștina. Trebuie să reușim peste tot în lume. Nu este chiar începutul, dar suntem la începutul procesului de
“Niciun Guvern în 25 de ani nu a guvernat în România, ci doar și-a administrat propriile interese (…) s-a distrus tot în jurul nostru”; “în 25 de ani România a vândut tot ce înseamnă resurse și subliniez din start că